Noutati

Dupa 7 luni n-am ajuns inca la o remisie si Diana a vorbit cu o ruda din Italia, Carmen, asistenta, care l-a sunat pe sotul meu si i-a cerut sa-i trimita pe fax toate doc mele medicale. Ea a vorbit cu o prietena de-a ei care lucra la hematologie, in acelasi spital, care a vorbit cu o doctorita hematolog de acolo si a zis ca ma primeste pentru o cura mai puternica de citostatice pentru a intra in remisie (acolo avand conditiile necesare supravietuirii unei cure mai puternice: camera sterila, medicamente eficiente pentru complicatiile care apar de obicei dupa cura, din cauza pancitopeniei/ aplaziei.). Si totul gratis: si spitalizarea si tratamentul. Si cand ma programeaza? Imediat ce ajung in Italia. Depinde de mine. Cat de repede pot ajunge. Mai cunoasteti atei? Le transmit ca Dumnezeu mai face si astazi minuni. Si chiar mai multe au urmat. Si pentru ca nu mai aveam suficienti bani pentru transport, cheltuielile de intretinere pentru persoana care ma insotea si tratamentul meu naturist pe care-l faceam pentru a rezista chimioterapiei (Bio-bran, Essiac, Pao-V, Real-Build, Osteo-Flex, Coenzima Q10 din sursa netabacica, protectie hepatica, Catinofort, argint coloidal), sotul meu a apelat la pastor si la Conferinta Moldova pentru a face o colecta dar pentru ca tocmai se facuse o colecta pentru un alt caz, pastorul s-a gandit la postul de televiziune Speranta Tv, a vorbit cu d-na Beatrice Lospa care l-a invitat la o emisiune si a prezentat cazul meu. Am fost si noi intervievati telefonic si am raspuns la cateva intrebari. Cu banii din sumele stranse in urma emisiunii am putut pleca imediat. Mai era o problema: transportul cu avionul nu ma avantaja deoarece trebuia sa stau in aeroport 2 ore inainte de plecare, nu puteam transporta atatea medicamente cate imi erau necesare, trebuia sa am o recomandare de la medicul curant pentru transportul cu avionul pe care nu o puteam obtine, si in plus aveam de mers, de urcat intr-un autobuz, de urcat scari, de mancat in avion si nu puteam consuma sare... Asa ca a trebuit sa rezist unei calatorii de 2 zile cu ..masina (bineinteles, in spate, culcata pe o salteluta, -masina e van). Dar si calatoria aceasta a fost o minune: faptul ca am rezistat, ca am ajuns cu bine, ca n-am avut accidente desi sotul meu, fiind foarte obosit, a adormit la volan de 3 ori (mi-a spus dupa ce am ajuns). La clinica, dupa analize si o punctie, am primit un nou diagnostic: leucemie acuta mieloida. Oare a fost de la inceput asa si au gresit medicii din Romania diagnosticul sau s-a transformat intre timp din cauza tratamentului incorect administrat? Nu pot sti. Tot ce stiu e ca Dumnezeu a lucrat pentru a primi in Italia tratamentul corect. Aici mi s-au facut imediat si alte teste (RMN cap, plamani, radiografie sold – pentru coxartroza).
Pe data de 07.05.2010 am suportat o “mica interventie chirurgicala” care s-a dovedit mai complicata si dureroasa pentru introducerea unui cateter central undeva in zona gatului in partea dreapta ceva mai jos (care nu a reusit de prima data – medicul nu a gasit vena – si a trbuit sa-mi faca o noua anestezie – oricum destul de slabuta cat sa simt destul de mult – dupa care a cautat vena cu un dopler). Seara au inceput dureri puternice de maxilar si mandibula (si toata dantura). Am cerut un calmant (in slabuta italiana pe care o cunosc – cu medicii vb in engleza iar cu restul personalului strictul necesar in italiana). Dupa ce au cedat putin durerile, am constatat ca nu mai simt o parte din gura si anume partea de jos, doar in zona barbii pe dinafara, dar si in interior dintii intre canini. Nu stiu insa cauza dar m-am gandit ca are legatura cu introducerea cateterului care poate ca a atins vreun nerv. Au urmat 2 vizite ale medicului neurolog care nu si-a dat seama de la ce e in special deoarece nu intelege cum de nu simt decat zona aceea si nu tot maxilarul.
La putin timp dupa internare au inceput durerile osoase si articulare care s-au amplificat si au devenit insuportabile asa ca imi dadeau calmante la 6 ore si unele mai slabute intre. Durerile au incetat dupa cateva zile de citostatice.
Pe data de 08.05.2010 am inceput tratamentul cu citostatice – 3/zi timp de 5 zile – pana pe 12.05.2010. alte tratamente: tazocin si mielostim (subcutan). Restul tratamentelor (cele naturiste) mi le-a scos inca de la inceput, chiar si propranololul (pe care l-am intrerupt treptat). Mi-au spus ca trebuie sa-mi scoata si cortizonul ca pentru noul diagnostic nu este necesar dar chiar si pentru vechiul nu era necesar atat de mult cat mi s-a administrat in Romania si care mi-a facut foarte rau (coxartroza care a fost confirmata si aici si care a avansat – se poate vorbi acum si de o necroza a capului de femur).
La primul rezultat al biopsiei s-a confirmat insa necroza tumorala a maduvei osoase despre care medicii de aici spun ca nu reprezinta o problema atat timp insa cat este tinuta sub control leucemia. Acelasi lucru mi-au spus si in Romania insa in ultima instanta – au fost necesare cateva luni bune sa se informeze.
Nu spun ca medicii aici sunt perfecti si nici macar conditiile sau personalul, dar nu se compara cu Romania si nu cred ca se va compara prea devreme.
Azi (24.05.2010) ma simt destul de bine si ii multumesc lui Dumnezeu pentru asta. Ieri m-am simtit rau iar azi-noapte n-am dormit din cauza frisoanelor care au durat f mult si apoi din cauza febrei. Am avut seara 38.4 si mi-au luat 8 sticlute de sange 4 din cateter si 4 din mana – cu reusita dupa 3 intepaturi (sticlutele erau aproape pline cu ser si niste bilute mici) - aprox 8 eprubete, mi-au administrat iv Perfalgan si a scazut febra repede. Noaptea a fost mai rau: a inceput cu frison pe la ora 3:00, apoi febra care a tot crescut pana la 39.1 si nu prea vroia sa scada nici dupa Perfalgan asa ca mi-au admin si cortizon apoi f mult ser si inca ceva ce nu cunosc. Tarziu a inceput sa coboare apoi am inceput sa transpir destul de mult. Dupa ce au aflat temperatura, a urmat, bineinteles, prelevare de sange 2 sticlute din mana – noroc ca a mers la prima intepatura – si 2 din cateter. Am avut si tensiunea f mica (nu stiu cat dar se ingrijorau) iar pulsul era 105. Dimineata a debutat bineinteles cu prelevare de sange 5 fiole de data asta. Asa ca am ramas rapid fara sange si a trebuit sa-mi faca transfuzie: 2 pungi si trombocite o punga. Trombocite mi-au pus aproape in fiecare zi cate o punga dar mare.
Mancarea aici e buna, cu sare – dar se pare ca merge la cortizonul de aici.
Acum (la 20.57) am un tratament: concidas-ev fl 50mg 10 ml 1(fialoide); targos d 600;
Mai am si pastilute de luat: aciclin, allopurinolo, prednison 5mg cred ca 1 la 2 zile, gastroprotect, potasiu 2 sau 3 pastilute /zi si inca ceva dar nu stiu denumirea.
Ce complicatie serioasa e putina tuse (cred ca o bronsita) si un nas care curge si asta pt ca nu se trece cu antibioticul (ci doar tine pe loc sa nu se imprastie infectia in corp) pana nu cresc leucocitele (ce importanta isi dau – trebuie sa fie foarte mandre iar de data asta cred ca or sa se lase asteptate dupa atatea citostatice). Si trombocitele chiar, cand nu le ai le vezi importanta – am facut o colectie impresionanta de vanatai pe maini si pe picioare.
Am si ore de exercitii de mers cu carjele (stampelle) pe care mi le-a cumparat Cami, o ruda din Milano, si alte exercitii pt muschii de la picioare asistate de fizioterapeuta si un asistent care stie mai bine engleza. Am inceput sa studiez ceva mai mult Biblia. Dar cu cat studiez mai mult sunt mai dezamagita pentru ca imi dau seama ca mantuirea e mai departe de mine decat credeam, in special cand citesc despre Avraam care era gata sa-si sacrifice copilul pentru Dumnezeu, sau despre poporul Israel pe care Dumnezeu l-a lasat sa moara in pustie, dupa o calatorie de 40 de ani (cred ca deloc placuta prin desert), si asta din cauza pacatelor lor care desi nu multe fata de noi azi (consider eu) nu mai erau admise dupa minunile impresionante si multe de care se bucurau din partea lui Dumnezeu. In cazul asta ma pot gandi ca si in viata mea, cel putin in ultimul timp au fost destule minuni si totusi...cand e o problema de sanatate cum a fost azi-noapte, cand nu mai vroia sa scada febra, tot mi se face frica (ca lui Ilie de Izabela). Sau daca e ceva de rezolvat, mai intai ma gandesc cum sa fac sa rezolv eu singura apoi, dupa ce nu reusesc, apelez la El. Mai e porunca a 5-a pe care mi-e din ce in ce mai greu s-o tin, trebuindu-mi cred rabdarea sfintilor sa suport si sa nu comentez mai ostil sau pe un ton mai ridicat sau ironic, atunci cand mama imi repeta o idee sau o intrebare de cel putin 3 ori mai ales cand e o idee rea si despre care ii explic mai mult timp, sau cand imi face reprosuri care nu-si au rostul, etc...etc...etc.E adevarat ca a imbatranit si dupa atatea necazuri cate a avut ea e numai normal si justificat comportamentul ei. Nu se poate sa nu afecteze psihic atatea probleme, dar Dumnezeu nu da un ps la porunca a 5-a pentru vreo exceptie. Sau uneori mi-e asa foame ca uit sa ma rog pt binecuvantarea mancarii si-mi amintesc pe la jumatatea mesei sau chiar la sfarsit. Si ma intreb: cata rabdare o sa mai aibe Dumnezeu cu mine, pana sa zica: gata, pana aici? Oare o sa ma schimb? Oare de cat timp am nevoie? Ma rog ca El sa ma ajute sa ma schimb pentru ca singura n-as putea dar oare...ce lipseste? Poate credinta insuficienta sau interesul meu (sunt superficiala). Nici eu nu stiu exact cum sunt (doar Dumnezeu cunoaste inima omului).